Atelier de scriere creativă queer cu Adrian Schiop

În încercarea de a dezvolta un spațiu propice pentru literatura queer, Triumf Amiria va organiza atelierul de scriere creativă queer sub îndrumarea scriitorului Adrian Schiop, în cadrul festivalului CONTRAR AȘTEPTĂRILOR.

Atelierele s-au adresat atât autoarelor și autorilor publicați/te deja în volum, dar și tinerilor/relor scriitori și scriitoare care se află la început. Persoanele interesate să participe ne-au trimis un email pe adresa literatura@triumfamiria.ro.

Adrian Schiop a debutat în revista „Fracturi” în 2002 și a publicat patru romane: „pe bune/pe invers” (Polirom, 2004), „Zero grade Kelvin” (Polirom, 2009), „Soldații. Poveste din Ferentari” (Polirom, 2013) și „Să ne fie la toți la fel de rău” (Polirom, 2021). „Soldații. Poveste din Ferentari” a fost adaptat pentru marele ecran în regia Ivanei Mladenović, cu Adrian Schiop și Vasile Pavel-Digudai în rolurile principale, iar scenariul a fost semnat de Adrian Schiop și Ivana Mladenović. Romanul a primit Premiul revistei Observator cultural și Premiul „Cea mai bună carte a anului” acordat în cadrul Galei Industriei de Carte din România, ediția 2014.