TRIUMF AMIRIA LOVE LETTER TO IRINA BUJOR, a treia expoziție solo din setul MUSEUM WORKINGS de la Zina Gallery (Cluj), introduce prin câteva lucrări recente practica artistică a Irinei Bujor ca o invitație de a reflecta asupra producției și consumului de imagini prin registre ale autenticității, ale disimulării și empatiei.
Un efect al pandemiei, reîntoarcerea într-un context în care se consumă multă televiziune românească a oferit Irinei Bujor prilejul de a descoperi o panoplie de personaje bizare fără un statut profesional identificabil. Cu hainele și numele / poreclele lor definitorii Charmer Costel, ISGODB (IStrikeGoldOnDailyBasis), Diamond Diamond Damian, Seksi Adriana de România, decorate cu detalii și intervenții care sunt și ironice și dezgustătoare și excesive, cele patru figuri sculpturale sunt colaje de caracteristici materiale și imateriale al unor constructe pur media ce par izvorâte din coșmaruri colective a ceea ce producătorii își imaginează că audiența își dorește să vadă.
Prin aceste personaje extrase din seria mai largă „TV ON ACID” [Televiziunea vizionată într-un trip psihedelic], instalația devine pentru vizitator un moment incomod de ciocnire brutală cu un spectacol grotesc. O experiență pseudo-psihedelică – un bad trip datorat și faptului că percepția este alterată coșmăresc direct de producătorul imaginii (televiziunea) – apoi ambalată și distribuită în masă prin trash late-night shows, dar cel mai adesea chiar în lumina zilei, în emisiuni matinale sau în cele tabloide de după-amiază.
Un mise en abyme al lăcomiei după celebritate și semnal că pseudo-gândirea algoritmică tabloidizează și deraiază la maxim producția de conținut TV în lupta cu platformele online, manufacturarea, folosirea și uneori abuzarea până la epuizare a acestor personaje de către producători TV se dovedește a fi, din perspectiva Irinei Bujor, un fenomen fascinant doar de la mare distanță – ca orice teatru ieftin.
O instalație textilă ce pare că plutește în aer, ținută numai de o pereche de mănuși robotice, „SHIELD no 2 (TO TEACH GENDER OPENNESS IN SCHOOLS)” se dezvăluie ca ceva magic: un fel de scut în drag, hiperfragil, ce funcționează în egală măsură ca o metaforă anti-militară și ca un instrument de activism pentru tribul preferat al artistei: persoane transgender de multe ori marginalizate de societate. Pentru seria „SHIELDS”, Bujor a imaginat un set de peste 20 de dorințe care ar putea să schimbe realități ale acestei comunități, fiecărei dorințe fiindu-i dedicat un scut. În subtext, întreaga serie este un comentariu material și o propunere oblică vizavi de estetica și imaginea protestului – astfel că pentru cei atinși de pareidolie, „SHIELD no 2” poate părea mai degrabă un personaj ambiguu din Where the Wild Things Are de Maurice Sendak decât o unealtă tipică activismului. O tactică de disimulare cu șanse majore de câștig într-un război de uzură.
Înregistrată în 2019 cu vocea sopranei Nadia Hidali, TO TEACH GENDER OPENNESS IN SCHOOLS, dorința pentru SHIELD no 2, a apărut ca reacție la interviuri cu prieteni dintr-o comunitate transgender din Johannesburg. Dar într-un mod straniu, în contextul recentelor discuții despre educația sexuală în școlile din România care au scos la iveală și o multitudine de perspective retrograde, lucrarea devine și pe plan local un apel extrem de actual, urgent și critic la empatie, la deschidere și la cunoaștere despre tot ce înseamnă sexualitate și identități fluide, multiple, nedefinibile într-o construcție binară reducționistă.
Pentru cineva extrem de retras, care suferă de disforie de gen, de anxietăți multiple, ideea unei practici artistice ce se dezvoltă în umbră pare soluția perfectă. Nu același lucru se poate spune din punctul de vedere al sistemului artei centrat adesea pe imaginea artiștilor, pe o viață socială activă, pe abilitatea de a fi prezent la timpul și locul potrivit.
Atentă la aceste contradicții, Irina Bujor propune într-o cheie ludică imaginea perfectă pentru cine este în momentul mai 2021, fotografia cu titlul „FEELING MYSELF TONIGHT (SELF-PORTRAIT WITH TWO X AMAR-AMĂRÂT, A DEITY OF TIME AND AN OCTOPUSSY)”. Prin acest autoportret stratificat și delicious ca un mille-feuille, Irina ne oferă acces și multiplică aspecte relevante pentru a înțelege în ce loc se află psihologic și emoțional, dar în același timp își rezervă dreptul la intimitate, opacitate, invizibilitate în raport cu imaginea sa fizică.
Irina Bujor
Prin aplicarea unei largi varietăți de strategii analitice și asocieri formale care deschid direcții poetice singulare, Irina Bujor dezvoltă o practică artistică polivalentă în jurul unor aspecte aparent obișnuite care tind să treacă neobservate în fenomene de care este obsedată: râsul ca manifestare comunitară, identitatea de gen, fabricile producătoare de cultură populară și lucrurile care se întrepătrund cu alte lucruri. Imagini și instalații multistratificate evidențiază fragilitatea și instabilitatea ce pun sub semnul întrebării realitatea aparent sigură.
Lucrările lor au fost prezentate la Festivalul Simultan, Timișoara (RO), A plus A Gallery, Veneția (IT), Kunsthal Gent (BE), Porous Space, Viena (AT), “On Floating Grounds. Ways of Practicing Imponderability” expoziție în cadrul Art Encounters biennial Edition 1, Timișoara (RO), Galeria Anca Poterașu, București (RO), PENTHOUSE ART RESIDENCY (NH Brussels Bloom x Harlan Levey Projects), Bruxelles (BE), photo_graz 014. Biennale der steirischen Fotokunst. Kunstfreiraum Papierfabrik, Graz, (AT), Narrenkastl, Frohnleiten (AT), ArtPoint Gallery, Kulturkontakt
Viena, (AT). A contribuit și la proiecte colective precum “managing structural bird problems” – DIE PHILOSOPHISCHEN BAUERN, Kabinett, Akademie Schloß Solitude, Stuttgart, “KILOBASE BUCHAREST A – H” (editura: Mousse, Milano, 2011) și KILOBASE BUCHAREST A -Z (editura PUNCH, București, 2020).
Credit foto – YAP Studio: Pavel Curagău and Mădălin Mărgăritescu